Va fi elaborată o listă exhaustivă a produselor plastic care cad sub incidența restricțiilor

Farfuriile şi tacâmurile din plastic au fost interzise. Foto: Republica.ro

Din 1 ianuarie 2021, în Republica Moldova se aplică normele Legii comerțului interior, art. 201 alin. 3 și 4, prin care se interzice comercializarea pungilor din plastic, cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj.

La fel a fost interzisă și utilizarea/comercializarea farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă și bețișoarelor, de unică folosință, fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile.

Sintagma ”alte accesorii ale serviciilor de masă”

Sintagma ”alte accesorii ale serviciilor de masă” a generat incertitudini, atât în rândul comercianților, cât și în rândul inspectorilor.

În consecință Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru a organizat o discuție cu reprezentanții comunității de afaceri, care sunt obligați să implementeze noile prevederi, dar și reprezentanții autorităților de stat, care sunt datori să verifice modul în care se execută legea.

Întrebarea de bază este, ce produse se consideră accesorii a serviciilor de masă? Capacele pentru ceștile de ceai și cafea, caserolele etc … aceste produse din plastic se înscriu în categoria accesoriilor serviciilor de masă interzise pentru utilizare în Moldova, sau nu? 

Cu privire la interzicerea utilizării/comercializării pungilor din plastic, a fost ridicată întrebarea pungilor de plastic pentru gunoi. Nici în UE acest lucru nu a fost interzis, pentru că la moment nu există o soluție ecologică care să înlocuiască pungile din plastic pentru gunoi, au menționat participanții la dezbateri, susține Secretariatul Consiliului Economic.

„Comercianților, furnizorilor și inspectorilor nu le este clar și care sunt mărfurile ce cad sub incidența prohibițiilor de utilizare și comercializare. Mai exact, nu este clar dacă putem sau nu utiliza pungile în care sunt ambalate produsele pe care le ridicăm de pe raft, pelicula transparentă în rulouri, pungile pentru copt, pungile pentru gheață etc”, potrivit Secretariatului.

Alexandra Popa de la Asociația Businessului European, a subliniat în cadrul dezbaterilor că în UE se întreprind măsuri de reducere a utilizării plasticului. Doar că aceste măsuri se introduc gradual, treptat pentru ca și economia, și consumatorii să se adapteze la noile reguli.

Reprezentantul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Ion Mateescu, a menționat că regulile aplicabile în Moldova din 1 ianuarie 2021, într-adevăr sunt mai dure de cât cele existente la moment din UE.

O listă exhaustivă a produselor care cad sub incidența restricțiilor

Potrivit lui Mateescu, în cel mai apropiat timp, pentru a face claritate, autoritățile publice de resort vor elabora o listă exhaustivă a produselor care cad sub incidența restricțiilor prevăzute de art. 201 alin. 4 din Legea Comerțului interior.

Această listă va fi de mare ajutor, a menționat la rândul său Vasile Vulpe, șef de direcție din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, care a subliniat că acest document trebuie să fie elaborat de specialiști și experți în domeniu, ținând cont de practica internațională.

Svetlana Bolocan, șefă de direcție din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a menționat la rândul ei că Ministerul a propus deja Parlamentului o listă elaborată în baza Directivei 904 a UE din 2019.

Iar Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Mariana Grama, a menționat că, de la începutul anului inspectorii au întocmit 78 de procese verbale pe marginea încălcărilor din partea comercianților în ceea ce ține comercializarea mărfurilor expres menționate în art. 201 alin. 4 din legea vizată.

Între timp, potrivit lui Grama, a fost creat un grup de lucru interinstituțional, scopul căruia este examinarea situației create și elaborarea soluțiilor.

Participanții la discuți au agreat ca mediul privat să prezinte autorităților un document de poziție în care se vor prezenta normele incerte în aplicarea prevederilor legale discutate, dar și cu propuneri de soluții pentru depășirea situației create.

Autor  – Ion Preașca

Sursa – https://www.mold-street.com/?go=news&n=11644&fbclid=IwAR1C5hQ2SCnyLP6KvLwXJMzvh_YvGJN8UAc1lU7uYzPYpfN3cx95WTm97TI