Puritatea apei din robinet sau din magazin e o temă separată. Acum am vrea să discutăm despre un alt aspect important: cumpărând apă în plastic, posibil ne ușurăm propria viață, dar în același timp, contribuim la poluarea mediului. Toată lumea are nevoie de apă. Am ajuns să trăim vremuri când în toată lumea se cumpără peste un milion de sticle de apă pe minut. Timpul se scurge, și pe an ce trece, numărul sticlelor pe planeta noastră crește drastic.
În ce constă problema? Doar sticlele de plastic fabricate din polietilen tereftalat, cunoscute sub titlul de PET și marcate cu „1”, pot fi reciclate și transformate în obiecte noi, nu?
Din păcate, situația reală arată un pic diferit. Faptul că acestea „pot fi reciclate” nu înseamnă că acest lucru se întâmplă cu toate recipientele.
- În primul rând, o sticlă de plastic nu poate fi pur și simplu transformată într-o altă sticlă de plastic. La reciclare, plasticul PET își schimbă proprietățile, pierzându-și structura necesară pentru a crea o sticlă, fiind nevoie de adăugarea unei materii prime proaspete (uneori până la 90% din PET-ul nou!). Deseori, din PET-uri pur și simplu se produce altceva. Acesta este deseori utilizat la fabricarea fibrelor de poliester, folosite în îmbrăcămintea sintetică, la recipiente pentru detergenți și produse chimice de uz casnic. Din păcate, hainele produse din PET-uri nu mai pot fi supuse reciclării.
- În al doilea rând, plasticul poate fi contaminat – atunci acesta fie e utilizat la producerea unui obiect de calitate mai joasă, fie sticla nu trece selecția, fiind trimisă la depozitul de deșeuri sau spre incinerare (în statele unde care există incineratoare).
- În cele din urmă, colectarea și reciclarea sticlelor de plastic nu este o afacere foarte profitabilă. Materia primă PET este mai ieftină decât cea reciclată. Acest lucru înseamnă că pentru ca să existe cumpărători și producători de plastic reciclat, avem nevoie de stimulente economice și reglementări suplimentare. De exemplu: „recipientul trebuie să conțină cel puțin 25% de plastic reciclat”.
Concluzii: sticlele din plastic pot fi reciclate. În realitate, în Moldova doar o mică parte a acestora este colectată și prelucrată. Restul ajung la numeroase depozite de deșeuri sau chiar în mijlocul naturii, unde vor zace zeci și sute de ani. Pentru a se descompune, o sticlă de plastic are nevoie de aproximativ 450-500 de ani (dacă nu va arde în vreun cuptor sau într-un incendiu la gunoiște). În tot acest timp, PET-ul se va descompune în particule de microplastic, ajungând nu doar în sol și apă, ci și în aer. Deocamdată, nu este foarte clar cât de dăunător este microplasticul (în afară de faptul că este artificial prin natura sa). Un lucru sigur e, că microplasticul are mai multe proprietăți neplăcute. În primul rând, este capabil să „se agațe” de metalele grele și alte toxine. În al doilea rând, acesta nu poate fi filtrat, ceea ce-l face un adevărat cal troian, care invizibil și imperceptibil pătrunde în organismele vii. Sticlele depozitate la gunoiști nu sunt singura sursă de microplastic. Este de remarcat faptul că aceste particule microscopice au fost descoperite chiar și în apă îmbuteliată – acea apă pe care noi o cumpărăm intenționat în sticle de plastic, cu speranța că e bună și curată.